⟵ Înapoi la blog

Bun-venit, Toamnă! Hai la yoga!

10 September 2019

Seri mai răcoroase, soarele parcă nu mai arde la fel ca luna trecută, o gecuță, o bluză cu mânecă lungă. Încet-încet parcă începe să se schimbe ceva. Simțiți și voi, nu? Ce-ar fi dacă nu am lăsa această schimbare doar pe seama vremii, a anotimpurilor și am adopta-o și noi în viețile noastre de zi cu zi? Te provocăm! Apropo de asta – următoarea Yoga Challenge este la început de octombrie. Fii pe fază!

Schimbarea este unul dintre cele mai frumoase daruri ale vieții. În fiecare zi schimbăm ceva în noi, în sentimentele, emoțiile noastre, în obiceiurile alimentare sau de somn, în garderobă și așa mai departe. Schimbarea este evoluție, este o nouă șansă pentru un nou început.

Totuși, schimbările anotimpurilor aduc cu sine un tumult la nivel emoțional căruia este bine să îi facem față cât mai bine, cât mai răbdători și echilibrați. De aceea este bine să ne pregătim temeinic pentru ca mintea și corpul nostru să danseze și să se bucure de schimbarea pe care anul ne-o așterne înainte.

Yoga tomnatică

Yoga este unul dintre instrumentele cu care poți lucra pentru a face față cu brio acestor schimbări. Ideea de a-ți pune întregul corp în miscare îți poate oferi capacitatea de a-ți ordona toate stările fizice și psihice și de a le armoniza cu minunile naturale din această perioadă. Tot ce îți trebuie este o salteluță confortabilă de yoga. Saaaau, cu un click te poți înscrie la o clasă de yoga care să te ajute să de detașezi de lumea înconjurătoare chiar și pentru o oră. Ai aici câteva idei minunate -> https://www.bodhistudio.ro/program

Ce-ar fi să începi această tranziție de la vară la toamnă cu câteva întrebări?

  • Cum aș vrea sau mi-ar plăcea să mă simt în anotimul ce urmează?
  • Care sunt tendințele mele naturale din punct de vedere fizic și psihic cu care voi întâmpina noul anotimp?
  • Ce îmi doresc să obțin și spre ce îmi doresc să mă întrept în acest anotimp?

Răspunsurile tale la aceste întrebări te pot ajuta să îți clarifici intențiile și să ai un început conturat și stabil cu ajutorul căruia să pui bazele unie mici schimbări interioare. Cu mult optimism înainte, pentru că schimbarea nu este niciodată ușoară. Dacă ar fi, cu singuranță, toată lumea ar face-o!

Schimbările în practica yoga

Schimbările în practica ta yoga pot începe din interior sau din exterior. Este doar alegerea ta. Comparativ cu yoga practicată în timpul anotimului cald care se axează pe revigorare, calmare și ușurință în realizarea mișcărilor, yoga specifică toamnei sau a anotimpurilor mai reci în general, este mult mai împământenită, întăritoare, calmantă, caldă și are darul de a te introduce într-o rutină a zilelor reci.

Toamna este perfectă pentru Yin yoga sau practici restorative. Verifică programul nostru și alege-o pe cea mai potrivită pentru tine.

Nu aștepta ziua de luni. Începe chiar azi!

Dacă te întrebi cam când ar fi potrivit să începi practica, răspunsul este: oricând! Urmează-ți intuiția. Nu aștepta un semn din cer care să îți demonstreze că toamna este aici. Fă ceea ce simți, iubește-te și acordă-ți timp.

Ai încredere în semnalele pe care corpul tău ți le oferă referitoare la noul anotimp. Chiar dacă acestea sunt doar o poftă pentru o cafea fierbite cu multă spumă de lapte și scortișoară deasupra sau nevoia de un detox fizic și psihic. Corpul tău știe întotdeauna ce are de făcut, ce are nevoie

Începe ușor pentru a putea obține rezultate mari în viitor

Începe această tranziție ușor, cu schimbări mici. Nu îți face griji legate de schimbarea tipului de yoga pe care îl practici, ci doar a modului în care faci acest lucru. Cu cât înaintezi în practică, fii mai prezent și mai dedicat acestei tranziții. Caută practici și stiluri de yoga a căror durată și energie te pot ajuta să îți atingi scopul propus pentru acestă perioadă.

Fă această schimbare treptat, dar pune-ți toate intențiile în ea, amintindu-ți că tu ai puterea de a-ți șlefui experiența de viață în fiecare moment.

Oprește-te. Respiră. Observă.

În toate aceste acțiuni pe care ți le propui nu uita să faci, din când în când, un pas în spate pentru a observa toate efectele alegerilor tale asupra minții și a corpului tău, dar și a experiențelor pe care le trăiești zilnic. Acest lucru este foarte important, deoarece conștentizarea diferenței pe care o face acțiunile tale asupra stării tale de spirit reprezintă cheia către succes.

În concluzie, ia-ți un moment și reflectează asupra obiectivelor tale pentru anotimpul care tocmai a început, fă-ți un plan, respiră, iubește și fă schimbările de care ai nevoie pentru a avea o experiență de viață minunată. Trăiește.

Te așteptăm cu drag la clasele noastre de meditație și de yoga. Ești binevenit exact așa cum ești. Namaste!

 

Articol realizat de Mădălina Haiducu.

 

Ți-a plăcut această pagină?

Articole recomandate

Află ce servicii avem pe lângă cursurile de Yoga

21 iunie - Ziua Internațională a Yoga

21 iunie - Ziua Internațională a Yoga

17 Jun, 12:40

Termenul „yoga” derivă din limba sanskrită și înseamnă „uniune” - dintre corp, minte și spirit sau conștiință. Prin yoga se unește, într-un mod diferit, tot ceea ce suntem noi, toate aspectele care ne întregesc ca ființe umane.

Citește tot articolul »
Yoga prenatală – beneficii și relaxare

Yoga prenatală – beneficii și relaxare

22 Nov, 12:48

Yoga este considerată de mulți o activitate benefică atât pentru corp, cât și pentru minte. Te ajută să te deconectezi, să te relaxezi, să fii atent la respirație, la nevoile coprului tău și la starea ta interioară prin concentrarea minții asupra aliniamentului, asupra posturilor specific.

Citește tot articolul »
Cele mai importante 5 simblouri din yoga

Cele mai importante 5 simblouri din yoga

2 Jul, 21:08

Conform dicționarului explicativ, cuvântul simbol este un semn, obiect sau o imagine reprezintă indirect (în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analogice) un obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire sau un sentiment. 

 
Citește tot articolul »

Nou la BODHI Studio?

Vezi ce ți se potrivește din cele peste 80 de clase lunare

Abonament 1 lună (doar online pe ZOOM) : 250 RON


Tarife și abonamente

Bodhi Studio

Intrarea Victor Eftimiu nr 2 Our New Address Strada Popa Rusu 16a

contact@bodhistudio.rocontact@bodhistudio.ro

0752 240 1460752 240 146


Studioul nostru