⟵ Înapoi la blog

Care este diferența dintre Yoga și Pilates?

03 April 2019

Yoga și Pilates sunt două practici puse, deseori, în aceeași categorie, deoarece ambele pun accentul pe relația dintre corp și respirație și utilizează mișcări cu impact redus asupra corpului la nivelul saltelei. Totuși aceste practici sunt total diferite și înainte să ne apucăm de practicarea uneia dintre ele, trebuie să știm care este cea mai potrivită pentru noi. De aceea, am pregătit un articol despre principalele diferențe dintre Yoga și Pilates, care te poate ajuta să le descoperi beneficiile și să decizi înspre ce practică te vei îndrepta.

Diferența #1: Originea

Yoga este orginară din sudul Asiei având o vechime de câteva sute de ani. S-a răspândit în multe locuri și a evoluat alături de culturi diferite care au adoptat-o și au adaptat-o nevoilor și credințelor lor. Astăzi exstă multe tipuri de yoga precum: Ashtanga, Bikram, Kundalini, Vinyasa, Hatha și multe altele.

Pilates și-a căpătat denumirea după numele creatorului său, Joseph Pilates. Atunci când Pilates era copil a suferit de o serie de boli care i-au afectat mobilitatea. Astfel, acesta a creat o serie de exerciții pentru întârirea musculaturii și a articulațiilor la începutului anilor 1900. Exercițiile sale au fost folosite la scară largă în exercițiile de recuperare medicală pentru soldații răniți în cele două războaie mondiale.

În anii ’60, Pilates s-a mutat din Europa la New York și și-a deschis propriul studio, care a atras dansatori și balerini de top. Aceștia veneau pentru repetiții de rutină, dar și să își întărească musculatura, rezistența și flexibilitatea. Acest lucru a popularizat pilates-ul în rândul comunității artistice a orașului și a adus astfel popularitatea acestui tip de practică.

Diferența #2: La ce să te aștepți de la o clasă

Este dificil să știi din prima la ce să te aștepți de la o clasă de yoga. Mulți factori pot face o clasă de yoga foarte diferită de o alta. Printre aceștia se numără profesorul, studioul, tipul de clasă sau chiar și vremea de afară. O clasă nu poate fi intitulată într-un mod simplist „yoga” , deoarece acestea variază de la clase blânde, lente sau sesiuni de relaxare până la antrenamente puternice și în forță, care solicită corpul destul de mult.

Unele clase de yoga, precum Bikram sau Ashtanga sunt mult mai consecvente de la o clasă la alta, deoarece acestea au deja stabilită o succesiune de posturi. Alte tipuri de yoga precum Vinyasa sau Flow lasă această succesiuni în mana creativității profesorului, care are la dispoziție o varietate infinită de posturi.

Sfat: Atunci când alegi o clasă de yoga, citește cu atenție descrierile acesteia și pune întrebările necesare înainte pentru a ști la ce să te aștepți.

Clasele de pilates sunt mult mai bine delimitate, consecvente de la o clasă la alta. Aceste exerciții se bazează pe o practică cu întindere pe saltea, înclinări sau exerciții pentru părțile laterale ale corpului. Atunci când te înscri la o clasă de pilates te poți aștepta la exerciții realizate pe saltea care au ca scop întărirea musculaturii și creșterea flexibilității. În cadrul acestei clase un un minimum de echipament sportiv este folosit.

Există diferite niveluri de pilates de la începători la avansați, dar, spre deosebire de yoga, nu există ramuri ale acestei practici față de pilatesul tradițional.

Diferența #3: Scopul

Varietatea posturilor yoga te vor ajuta să lucrezi întregul corp. În yoga, fiecare postură este complementară cu o contra-postură care lucrează grupa musculară opusă. Profesorii folosesc în cadrul claselor de yoga diferite grupuri de posturi: podul, răsuciri, inversiuni, balansările brațelor sau posturi de echilibru. De asemenea, mulți profesori vor folosi blocuri sau curele care să îi ajute pe practicanți să reușească să se stabilizeze într-o anumită postură.

Exercițiile de pilates sunt bazate pe principiul că toate mișcările corpului provin dintr-un nucleu. Exercițiile sunt, de obicei, mici, izolate și se repetă în seturi. Scopurile unei clase este să se concentreze pe alinierea coloanei vertebrale și pe întărirea nucleului corpului pentru a avea un control total asupra mișcărilor. 

Diferența #4: Respirația

La nivelul practicii yoga, respirația este denumită în sanskrită drept pranayama. Respirația este considerată o sursă de energie și de viață, funcționând ca un canal de comunicare prin tot corpul. Scopul respirației este de a cultiva și controla forța fundamentală a vieții.

Clasele de yoga utilizează multe tipuri diferite de tehnici de respirație (pranayama). Unele clase încurajează o respirație disciplinată pe parcursul întregii clase, altele dedică o parte a clasei doar pentru exerciții de respirație. Mai des întâlnite sunt clasele în care se practică respirația ujjayi, potrivită fiecărei posturi în parte sau tranzițiilor dintre posturi prin inspirație sau expirație. Aceasta este o respirație diafragmatică în trei părți, inspirând și expirând prin nas în timp ce mușchii gâtului se contractă ușor pentru o respirație puțin zgomotoasă.

În pilates, practicanții sunt încurajați să fie conștienți de respirația lor pe parcursul întregii clase – inspirând pe nas și expirând pe gură. Spre deosebire de yoga, nu există tehnici diferite de respirație și nici secțiuni din clasă dedicate respirației. Mai degrabă, în clasele de pilates respirația este un efort consistent și constant.

Diferența #5: Spiritualitatea

În yoga, practica este strâns legată de spiritualitate. Acest lucru are legătură cu rădăcinile istorice ale practicii yoga. În sanskrită, sensul cuvântului asana a evoluat spre înțelesul de postură. Totuși, în Yoga Sutra, anasa este definită ca a fi așezat într-o poziție.

Posturile yoga au evoluat de la o simplă postură a picioarelor încrucișate pentru meditație, într-o varietate infinită de posturi ridicate, așezate, balansarea membrelor și răsuciri. Totuși, fiecare postură este legată de meditație. O practică yoga clasică se va închiea întotdeauna în savasana pentru un moment de liniște, de meditație.

Ritmul mai lent al unei clase de pilates poate avea un efect de dentensionare, de eliberare a stresului din corp pentru mulți practicanți. Totuși, o clasă de pilates nu crează niciodată o experiență spirituală în paralel cu exercițiile fizice propriu-zise.

Dacă încă nu ești sigur ce practică ți se potrivește cel mai bine, încearcă-le pe abele! Niciuna nu este mai bună decât cealaltă. Fiecare are caracteristici proprii, fiecare aduce beneficii. Alegerea uneia în defavoarea celeilalte este o alegere individuală, care depinde foarte mult de scopurile tale, de ceea ce îți place să faci sau pur și simplu despre starea ta din ziua respectivă.

Te așteptăm cu drag să încerci clasele de yoga de la Bodhi Studio în care vei beneficia de o experiență completă chiar dacă ești un începător sau un cunoscător al acestei practici. Poți vedea programul claselor noastre AICI. Namaste.

 

Un articol realizat de Mădălina Haiducu

Ți-a plăcut această pagină?

Articole recomandate

Află ce servicii avem pe lângă cursurile de Yoga

21 iunie - Ziua Internațională a Yoga

21 iunie - Ziua Internațională a Yoga

17 Jun, 12:40

Termenul „yoga” derivă din limba sanskrită și înseamnă „uniune” - dintre corp, minte și spirit sau conștiință. Prin yoga se unește, într-un mod diferit, tot ceea ce suntem noi, toate aspectele care ne întregesc ca ființe umane.

Citește tot articolul »
Mandalele – calea către armonia interioară

Mandalele – calea către armonia interioară

22 Oct, 15:49

Prima oară când am văzut o mandală a fost în biblioteca unei prietene. Mi s-a părut foarte frumoasă, făcută din pietre semiprețioase de cuarț roz, lapis lazuli și unakit. Respecta geometria specifică mandalelor, iar toate pietricelele fuseseră lipite manual pe o plachetă albă, cu multă străduință și răbdare. Dar nu prea am dat importanță obiectului respectiv. Mi se părea frumos și atât.

Citește tot articolul »
Yoga prin ochii Biancăi Marcarov

Yoga prin ochii Biancăi Marcarov

23 Apr, 13:08

Bianca Marcarov spune că oamenii descoperă cu adevărat yoga atunci când sunt pregătiți să se descopere pe sine

Citește tot articolul »

Nou la BODHI Studio?

Vezi ce ți se potrivește din cele peste 80 de clase lunare

Abonament 1 lună (doar online pe ZOOM) : 250 RON


Tarife și abonamente

Bodhi Studio

Intrarea Victor Eftimiu nr 2 Our New Address Strada Popa Rusu 16a

contact@bodhistudio.rocontact@bodhistudio.ro

0752 240 1460752 240 146


Studioul nostru